Iată ce-am văzut de dimineață!

Încă o curățare a filtrului de aer și ceva verificări prin zonele pe unde zăpada ar mai fi putut să intre ne-au ajutat s-o aducem la viață pe ‘nATAȘa. Aveam o distanță considerabilă de recuperat și eram conștienți că drumul spre nord va fi din ce în ce mai dificil. Am aflat mai târziu că depunerilor masive de zăpadă depășeau recordurile din ultimii 30 de ani!

După doar câțiva kilometri, am dat de locul în care campaseră și celelalte echipaje. Când ne-am apropiat, am înțeles de ce nu apucaseră să parcurgă o distanță și mai mare.

I-am lăsat să aștepte echipa de mecanici care venea din urmă și am decis să continuăm traseul spre nord, în zona localității Severobaikalsk. Puteai să te strecori printre dunele de zăpadă sau, mai bine, să le încaleci cu o viteză de te arunca din șa. De câteva ori, așa am și rămas, oblic pe zăpadă, cu atașul ridicat – imagine Vlad cu motocicleta suspendată. Mare mirare că nu ne-a cedat și nouă vreo furcă sau brațul de la ataș, așa cum li s-a întâmplat, din nou, lui Chris și Ian.

Am transformat-o pe ‘nATAȘa în motocicletă de intervenție și ne-am întors la zona de campare, ca să înlocuim brațul rupt de la atașul motocicletei lui Chris și Ian. Momentele de relaxare au fost puține, dar ne-am bucurat de pauze, stând pur și simplu întinși pe lângă motociclete.

Spre final de zi, chiar când ne gândeam că ‘nATAȘa nu ne făcuse mari probleme, cablul de ambreiaj a cedat.

Aveam pe noi tot echipamentul, ca să ne protejăm de zăpadă și umezeală. Alegerea a fost înțeleaptă, căci îndată ce soarele a apus, temperatura a scăzut subit.

Trebuia să campăm în dreptul așezării Baikalskoye, un mic sat pescăresc, dar ne-a ajutat Vitaly (ucraineanul care făcea echipă cu franțuzoaica Doreen). A intrat în vorbă cu vânzătoarea de la benzinărie și a întrebat-o, mai în glumă, mai în serios, dacă știe pe cineva care să ne lase să dormim în vreo casă. Așa am ajuns să înnoptăm într-o locuință nefolosită din micul sat pescăresc.

Ne-am dezghețat mâinile lângă soba de lut din mijlocul încăperii care era și bucătărie, și loc de dormit, iar sticlele de Stalinskaya pe care le mai aveam la noi și-au făcut loc pe-o masă veche, lângă restul de provizii de mâncare adunate de la fiecare.

Lemnele au trosnit în sobă, în locul sunetului de gheață crăpată cu care eram obișnuiți, iar casa a ținut loc de cort pentru sacii de dormit care ne-au fost în continuare paturi. 18 oameni, stând unii lângă alții, aliniați ca într-o cazarmă.