Am inceput sa ne dezmeticim in Yurty, langa cortul in care dormeau soldatii de la punctul de control. In fata, erau expuse majoriatea formelor de relief, de la verdeata se trecea la nisip care intra intr-un lac linistit iar in orizont incepeau sa creasca muntii de diferite culori ce pe creste aveau si zapada. Era si normal! Inca eram pe acoperisul lumii la peste 4.000 m.

Yurty mai avea nevoie de carburant asa ca am varsat o canistra de 20 de L in rezorvor. De fapt, in rezervor ajung doar 18 l de fiecare data deoarece palnia noastra cumparata din Romania este mai mult sita decat palnie si functioneaza pe post de fantana arteziana de fiecare data. In timpul umplerii acestuia am inceput sa simtim stari de ameteala si dureri de cap. Am pus-o pe seama vaporilor de benzina asa ca am plecat! Soladatul ne-a deschis bariera si ne-a urat „Drum Bun!”

Urmeaza alta granita – Tajikistan – Kyrgyzstan. Statele astea doua din cate stim nu au relatii extraordinare asa ca ne asteptam sa intampinam ceva dificultati. Dar, pana la granita mai aveam cateva sute de km pe care se desfasoasa peisaje de vis si ne dorim sa savuram fiecare moment asa ca ne oprim, facem poze, trecem cateva rauri ce au inghitit drumul.

Tot pe aceasta bucata de drum, intr-o pajiste, la poalele unui munte erau oameni campati. Aveam sa descoperim ca sunt spanioli si ca merg cu bicicletele pe Pamir. Ramasesera fara apa asa ca le-am donat ultima noastra sticla stiind ca ne va fi mai usor noua sa rezistam fara apa inca cateva sute de km.

O noua bariera, un nou control! Dam actele pentru „Registration” si mergem mai departe. Nu facem 10 m ca suntem opriti de un alt soldat ca vrea sa ne puna nu stiu ce viza pe pasaport si ca are nevoie de un document de la granita. In discutia cu acesta am realizat ca de fapt aceasta eram in granita. Adica un camp cu cateva baraci in care soldatii se incalzeau la soba cu carbuni. Ne-au cautat prin masina si am pornit spre Kyrgyzstan ne-am oprit imediat cand am realizat ca talonul de la masina ramasese incurcat in birocratia lor asa ca ne-am intors repede dupa el si l-am recuperat. Din fericire inca nu parasiseram Tajikistanul, altfel nu ne-ar mai fi fost asa de usor. Adio Pamir, Adio Tajikistan.

„No man’s Land-ul” dintre Tajikistan si Kyrgyzstan poate fi considerat o tara in sine deoarece se intinde pe cativa km buni de offroad pentru ca drumurile nu-si au sensul. Starile de ameteala si durerile de cap resimtite la prima ora a zilei se accentuasera intre timp si ne loveau pe amandoi in aceeasi masura.

Granita cu Kyrgyzstan-ul – alt personal, cu trasaturi asiatice, mult mai prietenos si mai interesat de ceea ce facem. Am primit viza repede si dupa un control sumar al masinii am purces mai departe. Am mai mers cateva zeci de km si am decis ca e cazul sa rezolvam starea generala ce ne lovise asa ca am tras un pui de somn in mijlocul zilei pe marginea drumului la 2000 m.

Ne-am trezit fresh amandoi si am realizat ca toata starea generala fusese provocata de ascensiunea rapida la 4600 m din ziua anterioara. Am plecat in continuare pe acelasi drumuri valurite pomenind pe alocuri zeitatile. Se pare ca de data aceasta am fost auziti pentru ca dintr-o data s-a asezat un covor de asfalt impecabil ce avea sa ne duca pana in Kyrgyzstan. Yurty nu mai stia cum e intr-a 5-a. Nici macar a 4-a :)).

Am primit telefoane de acasa si ajutor cu o lista de hoteluri din Osh, Kyrgyzstan unde ne-am si oprit pentru un dus si o plimbare prin oras. Osh-ul, in calitate de oras pe drumul matasii consideram ca nu are foarte multe lucruri de aratat. Un alt lucru pe care nu l-am gasit a fost un restaurant care sa aiba meniu in engleza sau un chlener care sa inteleaga pozele cu mancarea pe care le avem pe telefon am ales la intamplare din meniu dar nu am descoperit ceva interesant.

Hotel si noapte buna.