Dupa o noapte intreaga de condus, Razvan trece in dreapta iar eu urmeaza sa conduc urmatoarea bucata. Astazi urmeaza sa intram pe cea mai dificila portiune de traseu – Pamir Highway. Visam la aceasta bucata de foarte mult timp. In timp ce eram in vama din Turkmenistan, Razvan a aflat de la un suedez alte detalii cu privire la Pamir si de atunci tot discutam daca facem si Wakhan Valley sau nu. Ramane sa vedem cum se comporta Yurty pe Pamir si decidem ulterior.

La intrarea in Dushanbe am fost surprinsi sa gasim o benzinarie la standarde europene, am platit cu cardul si ne-am gandit ca vom da de civilizatie!

Ne-am invartit prin oras pana am ajuns intr-un parc central unde ne-am oprit sa mancam ceva si sa savuram o cafea. Am intrebat de toaleta – ne-a fost adus un lighean si un ulcior din alama pentru a ne spala e maini. Am intrebat si de restul toaletei si am fost trimisi la cea publica din parc. Cei drept ne temeam un pic sa nu fim pusi sa folosim ligheanul de alama si pentru alte necesitati. Am savurat aceeasi cafea instant si aceeasi mancare traditionala – “Shashlik”.

A urmat goana dupa un ATM prin oras, goana in cadrul careia am primit preventiv acordul politiei locale pentru a face un “U turn” peste o linie dubla continua. In zadar, civilizatia din Tajikistan avea sa ramana in benzinaria de la intrare. Concluzia a fost ca in Dushanbe nu am reusit sa retragem bani de la bancomat sub nicio forma.

Pamir Highway 

Am continuat drumul catre cea mai mare incercare a acestei experiente – Pamir Highway, cunoscut si sub numele banal de M41. Aveam de parcurs 550 km pana la Korog, locul in care speram sa innoptam in noaptea aceasta.

Planul ni s-a naruit in momentul in care am facut drepata si am intrat pe M41. Asfaltul pur si simplu a disparut de sub rotile masinii. Stim ca v-am povestit despre multe drumuri proaste dar acesta le depaseste pe toate. In fapt nu putem sa spunem ca este un drum ci o poteca care nu ar putea fi demna de titlul de “drum forestier”.

Tata avea acces pe aplicatia de monitorizare GPS oferita de catre TCOMM.  In momentul in care am iesit pe M41 mi-a dat un SMS sa-mi spuna ca nu suntem pe drumul ce bun, ca drumul pe care mergem ocoleste foarte mult si trece si pe granita cu Afganistan-ul.

Am scos hartile, am calculat si am presupus ca am gresit drumul. Nu puteam sa avem bolovani ascutiti sub anvelope. Pana la urma am inghitit in sec, am luat o pozitie dreapta la volan si am mers inainte. Yurty a inaintat cu reticienta de pe un bolovan pe altul cu o viteza ce rareori depasea 15 km/h, raul din dreapta parea sa coboare tot mai jos si noi sa urcam tot mai sus. Legile fizicii au fost puse la incercare atunci cand pe contrasens a aparut un camion. Nu era Fata Morgana, ci chiar un camion. I-am strans chiar si urechiusele lui Yurty pentru a-i face loc. Totusi, am rasuflat usurati realizand ca suntem chiar pe M41, altfel de ce ar fi mers camioanele pe acolo?

La lasarea intunericului lucrurile au devenit cu adevarat distractive si mult mai deprimante avand in vedere ca am fost privati pana si de priveliseta spectaculoasa ce ne inconjura. Dupa 5 ore si doar 70 km parcursi pe acest drum ne lovim de primul control – Soldatul ce pazeste bariera ne spune ca nu mai avem mult – inca 80 de km pana la granita cu Afganistanul. Si apoi? Si apoi mergeti pe granita. OK, inghitim in sec si mergem mai departe.

Mai mergem 40 km in alte cateva ore si un Kalashnikov ne opreste din nou, il legitimam pentru ca isi uitase uniforma acasa si pentru a se razbuna ne da o veste proasta – “Baieti, nu aveti numar in fata!” Yurty l-a pierdut in lupta cu bolovanii si in loc de numar avem o gaura in bara din fata. La cat eram de obositi ni s-a parut chiar hilar. Dupa inca 3 ore ajungem la granita cu Afganistanul. Nu o trecem, doar continuam de-a lungul ei. Intre noi si Afganistan se auzea un rau tare agitat.

Cautam un loc luminat in care sa tragem pe dreapta, in sfarsit gasim unul, lasam geamurile putin deschise si inchidem ochii. Nu apucam sa adormim pentru ca langa noi opreste o masina de teren alba din care coboara 4 barbati in civil, se inarmeaza cu lanterne si incep sa misune in jurul “dormitorului” nostru.

Cu o mana inclestata pe cheia din contact si cu alta pe un cutit asteptam sa vedem ce cauta. Stim ca Yurty este mica si se poate strecura usor dar chiar si ei pe aceste drumuri i-ar fi greu  ). Nu stim cand si cum au plecat cert este ca ne-am trezit a doua zi cu razele soarelui langa noi.