Am sarit din pat cu o singura grija – Bacul! Am luat un taxi dubios, o lada veche, fara centuri de siguranta si alte lucruri esentiale unei masini intr-un oras cu zgarie-nori. Omul n-a inteles unde vrem sa mergem, asa ca l-am indrumat doi. Am ajuns in port la 09:30, ne-au spus sa revenim pe la 12:00. Perfect! Oricum aveam nevoie de apa si mancare pentru zilele cat aveam sa fim naufragiati pe marea asta.

La 12:00 ne-au spus sa revenim mai tarziu pentru ca nu se stie exact daca au loc si de noi pe vas. Poftim? Cum naiba sa nu aveti? Masina noastra e deja acolo! So what? Am gasit si posesorii celorlalte masini care erau la coada. Niste englezi care aveau pile: un fixer local, cu mustata groasa, despre care am aflat abia dupa ce l-am injurat ca vorbeste romana. Omul lucrase la Galati cu cativa ani in urma. Am aflat ca celelalte echipaje asteptau de cateva zile sa plece spre Turkmenbasy, si nu doar atat. Prietenii lor care plecasera cu doua zile mai devreme, inca nu ajunsasera in port. Nava s-a stricat pe drum. Oh joy. Ne-am facut negri, albastrii, si am inceput sa luptam. Am razbit pana la urma, am renuntat la orice speranta de a negocia pentru a obtine un pret mai bun. Am fost doar fericiti ca n-a fost nevoie sa dam spaga. Aproape ca ne-am bucurat cand le-am dat 550 de dolari la nenorociti.

Ulterior aveam sa aflam ca unul din echipajele MR avea pe cineva in guvernul Azer si ca au chemat autoritatile sa faca ordine in port, in mod normal taxele ar fi trebuit sa fie mai mici, dar nu mai conta, eram in sfarsit pe vas. Ora 4, incepem sa ne certam cu ei pe pasapoarte. Ei le vor ca sa le tina pana in Turkmenistan, noi nu si nu. Ei da….si tot asa. Au castigat pana la urma, aparent asa cer autoritatile turkmene. In sfarsit….am ajuns la o binemeritata bere si…la drum.

La drum  pe naiba ca vasul asta nu se grabeste nicaieri. Noi ne prajim in soare sau cautam orice fasie de umbra, ei n-au nici o treaba. Stam la povesti cu Naren si trimpul trece; O ora, doua, trei, patru…. se strang pana la urma si alte masini de Mongol Rally pe vas. Deci se poate.

Vasul avea sa paraseasca portul pe la 8 cu aproape 10 echipaje din Mongol Rally, un echipaj dintr-un raliu similar numit Mongol Charity Rally format din Farhan si Amir (din UK) si Mario – un tip ce a plecat de acasa din Berlin de mai bine de o luna intr-o dubita VW din avand ca si destinatie Byshkek, Kyrgyzstan unde isi va intalni prietena / prietenul :)). Am stat la povesti pe vas pana tarziu in noapte. Calatoria ar trebui sa dureze apoximativ 18 ore pana-n Turkmenbasy.

Am incercat sa dorm afara, cabinele de pe vasele astea mereu mi se par inghesuite. Mirosul puternic de motorina m-a convins….afara dorm. Mi-am luat cele mai groase haine si mi-am facut culcusul sus de tot, in partea din fata a vasului. Stele, putina muzica, si gata, adorm. In 5 minute aud ceva, deschid ochii si vad o silueta venind spre mine. Un membru al echipajului a venit sa vada cine naiba doarme deasupra puntii principale. Vorbim limbi diferite asa ca el nu-mi intelege injuraturile si eu nu inteleg ce vrea. Pana la urma pleaca si adorm la loc. Ma trezesc peste trei ore inghetat si hotarasc sa ma mut in cabina. Surpriza, in cabina e si mai frig de la aerul conditionat. Vlad n-are nici o treaba, doarme dus. Scot aerul din priza si va spun: see you tomorrow.