Toata ziua asta a fost dedicata plimbatului prin Tbilisi. Stiam ca va urma o zi lunga, asa ca ne-am trezit la limita check out-ului, am incarcat masina si am lasat-o in parcarea hotelului ca sa isi continua binemeritatul somn. Il merita.

Am plecat spre gondola pe care o vazusem in seara anterioara, fara sa stim exact unde duce. Ne-am impiedicat de un restaurant turcesc plin de covoare si cupole, cu o priveliste superba spre raul ce strabate capitala Georgiana. Din pacate reteaua Wireless nu era functionala. De fapt, din fericire, pentru ca atunci cand avem net suntem tare plictisitori. Trei oameni care concentreaza pe telefoane, fara conversatie…nimic:)

Am ajuns intr-un final la gondola. Am fost intorsi din drum pentru ca aveam nevoie de bani georgieni (Lari). nu accepta plata cu cardul la gondola. Ne-am urcat pe unul din dealurile de deasupra orasului, ne-am minunat de priveliste si ne-am prafuit bine incercand sa escaladam niste ruine. Am lasat gondola in urma si ne-am intors pe jos.

A urmat o plimbare lunga si tare frumoasa prin oras, ne-am ratacit pe stradute, am descoperit fericirea pe chipul lui Razvan cand a gasit intr-un final un energizat in supermarket (se pare ca nu creste pe toate drumurile :)) ).

Ne-am indreptat spre funicularul ce urca pe un alt deal. Trenuletul ne-a dus pe un platou unde am putut admira din nou orasul de sub noi. Superb. Pentru ca in Mongol Rally regulamentul ne interzice sa ne lovim masinile intre noi, ne-am dat in masinute si ne-am distrat in balci pret de cateva ore. Da, aici sus oamenii au construit un intreg parc de distractii. Copii, oameni mari, toti alearga printre copaci, mananca inghetzata, joaca si castiga ursuleti. Si pentru ca Nico iubeste rotile uriase ce te ridica sus, am facut-o si pe asta.

La final, am luat cina la inaltime, intr-unul din cele mai frumoase restaurate din Tibilisi, si impotriva vointei noastre, a trebuit sa parasim dealul asta la lasarea serii. Hop in funicular si incepem din nou cu stradutele.

Am umblat ce am umblat si am sfarsit prin a alege cea mai proasta locatie pentru baut cafeaua…o franciza Starbucks in care nimic nu era ca la Starbucks, cafeaua proasta, servirea groaznica, preturile etraordinar de mari, drept urmare am cautat tot maruntul pe care il aveam si am achitat nota de plata :)) No tip for you!

Ne-am intors la hotel, am trezit-o pe Yurty si am plecat spre aeroport sa o lasam pe Nico. Despartirea a fost grea dar cu promisiuni de revedere! Nico avem incredere ca te vei descurca minunat 🙂

De la aeroport am plecat direct spre Baku. La vama Azera a veni un gardian la noi si mi-a spus sa ma dau jos din masina si sa intru pe o poarta, Razvan ramanand in calitate de sofer sa treaca cu masina. Dupa discutii interminabile ma trezesc mergand pe un culoar direct in Azerbaijan. ok! Dar Razvan? ma uit stanga / dreapta si un alt vames striga dupa mine „Andrei”. Intru iarasi in vama Azera pentru a vedea o multime de vamesi ce o inconjoara pe Yurty si pe Razvan razand cu pofta. Se pare ca e de bine 🙂 Vamesii ne umblau in pozele de pe aparatul foto si intrebau de Nico pentru ca Nico este „Haraso” :)) asa ca pana la urma au lasat un mesaj pe Yurty in azera – „Niko, Welcome to Azerbaijan ;)”.

Au urmat 600 de km prin Azerbaijan pe drumuri aflate in constructie, la fel ca si restul tarii. Ziua asta o incheiem intr-o benzinarie aproape de Baku, intr-o dimineata fierbinte, obositi si nedormiti de 24 de ore. De fapt nu s-a incheiat, nu ne-am oprit aici, dar aici am gasit prima problema a lui Yurty pe drumul asta lung.

O problema la directie a dus la uzura prematura a pneurilor. Pe scurt….va trebui sa rezolvam directia si sa schimbam opincile. Dar mai intai sa ne vedem in Baku.