Plecarea a fost rapida, inainte ca soarele sa rasara de tot. O ploaie usoara ne-a intampinat odata ce am ajuns pe drumul principal, dar din fericire s-a oprit repede.
Stiam ca urmeaza o urcare grea in urmatorii 50 de km. Un test bun pentru reparatiile facute bestiei in ziua anterioara.

Inca dupa primele serpentine, Patrick si Pasqual ne-au depasit. Erau mult mai rapizi la urcare decat noi, dar ce-i drept, nici nu ne grabeam, incercand sa menajam bestia.

Pana la pranz am reusit sa atingem portiunea cea mai de sus a drumului ( o trecatoare montana la 2200 m). Poate ca nu suna greu, dar pt un mototaxi chiar e o realizare.

Ne-am oprit la un restaurant de pe marginea drumului pt prima masa a zilei. Cautam de mult “cuy” adica o specialitate montana. In traducere libera…porcusor de guineea. Bun, foarte bun dar si foarte mic si subnutrit.

Am pornit mai departe si spre dezamagirea noastra drumul a inceput sa coboare pana cand toata munca noastra de dimineata s-a pierdut. Eram din nou la 500 m. Am mers de-a lungul unui rau, printre munti, de-o parte si de alta orezarii si multi oameni in haine colorate culegeau sau cultivau. A urmat o zona in care fiecare casa vindea cafea sau cacao.

Dupa inca 100 de km am intrat in zona Amazonas, unde peisajul s-a schimbat. Palmieri, cocotieri si alti copaci exotici de care n-am mai vazut imprejmuiau drumul.
Oprirea pentru ziua a 3-a a fost in Bagua Grande, un oras cu nimic diferit fata de celelate vazute anterior. Am gasit un hotel cu piscina si bar, asa ca am trecut cu vederea lipsa apei calde si a colacului de la veceu. Pe aici mai toate au piscina, mai greu cu alte facilitati de baza. Dar ce-ti mai trebuie apa calda cand ai piscina? E ca si cum ai vrea sa-ti varuiesti casa si pe interior cand deja ai tras cateva turnulete pe afara :))

In final ne-am rasfatat cu niste beri pentru ca meritam. 230 de km….un record pentru noi. Bravo little beast!