Prima echipă de români participă la The Ice Run, în Siberia.

Vlad Grigore si Alexandru Agatinei, primii români ce vor străbate lacul Baikal în cadrul competiţiei caritabile internaţionale The Ice Run.

Today You Can Do Anything™ continuă seria aventurilor.
Prima echipă de români participă la The Ice Run în Siberia.

Bucureşti, 12 februarie 2018

Today You Can Do Anything™, comunitatea oamenilor pasionaţi de depăşirea limitelor, îi are de data asta ca reprezentanți pe Vlad Grigore si Alexandru Agatinei, primii români ce vor străbate lacul Baikal în cadrul competiţiei caritabile internaţionale The Ice Run.

Vlad Grigore (32 ani) si Alexandru Agatinei (28 ani) pornesc pe 10 martie 2018 înspre Irkutsk, Rusia, unde vor participa la The Ice Run.
The Ice Run este o competitie internaţională în cadrul căreia echipajele conduc o motocicletă cu ataş pe suprafaţa îngheţată a lacului Baikal înfruntând frigul extrem timp de două săptamâni.
În cadrul cursei, echipajele nu sunt însoţite de o echipă de suport, ceea ce face ca toate provocările să fie depaşite doar prin forţele proprii.
Timp de două săptămâni, în timpul zilei vor conduce pe lacul Baikal înghețat, își vor repara motocicleta, urmând ca pe timpul nopții să-și găsească un loc în care gheața este mai groasă, pentru a-și monta cortul, căci ei vor campa seară de seară, în mijlocul sălbăticiei înghețate a Siberiei.
Lacul Baikal este cel mai mare lac din lume, având peste 20% din cantitatea totală de apă potabilă disponibilă în lume. Temperaturile extrem de scăzute din Siberia fac ca, pe timpul iernii, suprafaţa lacului să îngheţe și odată cu asta și activitatea din întreaga zonă.
Cursa pe gheață începe în Irkutsk, unde cele 15 echipaje îsi vor lua motocicletele, Ural-uri fabricate în anii ‘80-‘90, și vor porni spre Nord-Vest, parcurgând aproximativ 800 de km pe gheață spre Severobaikalsk, zonă din care se vor intoarce la Irkutsk prin pădure și pe albiile râurilor înghețate.
Experiența de mers pe o motocicletă cu ataș nu se compară deloc, dar absolut deloc cu mersul pe o motocicletă normală. Se supune mai degrabă principiilor fizice ale mersului pe ATV sau chiar pe tricicletă. Virajele se pot încheia fie cu atașul ce zboară în dreapta ta, fie cu întreaga motocicletă ce se răstoarnă.
The Ice Run nu este o competiție clasică în care contează cine ajunge primul, ba chiar mai mult, încurajează impactul social pe care fiecare dintre noi îl poate aduce şi provocă echipajele să se întreacă în strângerea de fonduri pentru cauzele caritabile susţinute.
Astfel, cauza internațională a acestei aventuri e reprezentată de Cool Earth, organizație ce contribuie la oprirea despăduririlor din zonele tropicale, lucrând îndeaproape cu oamenii din comunitățile respective și ajutându-i astfel să împiedice tăierile pădurilor tropicale.
Cool Earth şi organizatorii evenimentului au început colaborarea în 2013. De atunci, peste 14.000 de participanţi la competiţii extreme, din 41 ţări, au strâns mai mult de 1.000.000 de lire sterline pentru misiunea acestei organizaţii.
De asemenea, fiecare echipaj este încurajat să aleagă, complementar cauzei internaționale, o cauză caritabilă locală. Astfel, echipajul format din Vlad și Alexandru atrage atenția și asupra unui ONG local, din Piatra Neamț, Comunitatea Noastră.
Similar cu modul prin care aduce impact și cauza internațională, Comunitatea Noastră se implică activ în rezolvarea problemelor sociale, aducându-i la un loc pe toți reprezentanții relevanți dintr-o comunitate, respectiv oamenii din mediul de afaceri, din administrația publică, din învățământ și din societatea civilă.
În 2012, Vlad a fondat comunitatea Today You Can Do Anything, pentru a-i ajuta pe oamen să găsească mai multe aventuri care să le provoace limitele, să întâlnească oameni care gândesc la fel şi, în acelaşi timp, să susţină misiunile și cauzele caritabile în care aceștia cred cu tărie.
Atât Vlad cât și Alexandru duc vieți dinamice, caută provocări și își împing limitele, dar sunt, mai ales, oameni care cred în puterea comunității!
Aventura asta e o noutate absolută pentru amândoi!
Vlad are o experienţă dobândită în Mongol Rally, cel mai mare raliu caritabil din lume și Mototaxi Junket, experiența de a traversa Peru pe taxi-scuter cu trei roți, iar pentru Alexandru e chiar prima dată când pornește într-o astfel de experiență.

———————————————————————————————————
Today You Can Do Anything™ este o comunitate creată în sprijinul celor ce îşi doresc să descopere noi aventuri, să întâlnească oameni alături de care sa pornească în aceste aventuri şi împreună cu care să realizeze lucruri ce par imposibile.
Este o comunitate de oameni ce îşi organizează propriile activități, dar care îi pot ajuta şi pe alţii să se pregătească sau să îşi planifice proiectele pe care şi le-au imaginat.
Contact:
www.todayyoucandoanything.ro
www.facebook.com/todayyoucandoanything
Vlad Grigore – vlad@todayyoucandoanything.ro / 0741239034
Alexandru Agatinei – alex@rubikhub.ro / 0722921910 / www.facebook.com/alexandruagatinei.ro

Fotografii aici

 

By | 2018-02-11T18:14:37+00:00 11.02.2018|Comunicate de presă, Today In Siberia Ice Run|

Leave A Comment