GSP – Iulie 2013

Un medic şi un corporatist vor porni în cel mai lung rally caritabil din lume: 18.000 de kilometri pe patru roţi!

Doi români vor porni joi, pe 11 iulie, în cea mai mare aventură a vieţii lor. Vlad Grigore (28 de ani) şi Răzvan Stuparu (30 de ani) este echipajul care ne va reprezenta în acest an la Mongol Rally, una dintre cele mai lungi curse de anduranţă din lume.

V-aţi imagina un medic stomatolog şi un corporatist într-o maşină de oraş aflată într-un rally de 18.000 de kilometri? Pare a fi un început de banc, dar realitatea e cu mult mai captivantă. Vlad şi Răzvan, doi prieteni buni, s-au decis să reprezinte România într-o cursă care va străbate întreaga Europă, dar si o porţiune insemnată din Asia.

Rally-ul care premiază ultimul loc
Se porneşte de la Londra, iar linia de sosire e la Ulan Bator. Cu un mic check-in în Vama Veche. Sînt doar cîteva dintre punctele stabile de pe traseul rally-ului. Asta pentru că fiecare echipaj va fi lăsat liber să îşi aleagă propia rută.

Unii vor vizita Peninsula Scandinavă, alţii se pot plimba prin Italia sau pot alege un traseu direct spre Mongolia. Cert este că în această cursă locul 1 nu contează. “De fapt, ultimele echipaje care sosesc sînt mult mai apreciate deoarece au avut mai mult timp să experimenteze culturile şi obiceiurile din ţările pe care le vor tranzita.”, spune Vlad.

De ce nu e bine să mergi cu aer condiţionat în deşert 🙂
Cum a început totul? Cu o excursie în America şi o Mazda MPV al cărei motor a cedat în plin deşert. “Acum şapte ani eram în SUA cu Răzvan şi alţi cinci prieteni. Voiam să străbatem deşertul american într-o maşină, dar nu aveam suficienţi bani. Cîţiva români din Los Angeles ne-au ajutat să cumpărăm o Mazda PMV. Am călătorit din San Diego pînă în San Francisco şi înapoi. La întoarcere, am aflat că nu e bine să mergi cu aerul condiţionat în deşert deoarece îţi fierbe motorul (foto 4). Ne-am trezit la un moment dat cu motorul clocotind şi cu un echipaj de poliţie care ne întreba ce s-a întîmplat. Norocul nostru a fost că la nici zece minute a apărut un camion care transporta bidoane de 20 de litru cu apă.”, povesteşte Vlad.

Aventura din America i-a unit pe cei doi prieteni. Au urmat alte experienţe deosebite. Şi-au luat împreună permisele de scuba, au vizitat noi oraşe, au făcut căţărări pe munte şi surfing în California. „Pasiunea nu e neapărat pentru curse sau maşini, cît pentru andrenalină. Poate că, de fapt, nici nu e o pasiune pentru adrenalină, ci doar o dorinţă de a face lucruri noi, solicitante, de a ne depăşi limitele”, mărturiseşte Răzvan.

Cea mai mare cursă caritabilă din lume
Mongol Rally este considerată cea mai mare cursă caritabilă din lume şi a fost inclusă de BBC în top 10 rally-uri de anduranţă. Prima ediţie a avut loc în 2004, iar la start se aflau doar şase echipe. În 2013, din Londra vor porni spre Ulan Bator nu mai puţin de 280 echipaje, libere să îşi aleagă propiul lor traseu. Banii strînşi în urma cursei sînt donaţi în întregime cauzelor caritabile. Pînă acum s-au strîns peste 4,5 milioane de lire sterline.

Fiecare echipă care participă la Mongol Rally trebuie să doneze minim o mie de lire sterline. În fiecare an, organizatorii aleg o cauză către care redirecţionează 50% din sumele strînse. Anul acesta, cauza caritabilă internaţională este “Salvarea Pădurilor Tropicale”. Restul sumelor pot fi redirecţionate de către fiecare echipă către acţiuni caritabile locale. În plus, maşinile echipajelor sînt donate în Mongolia.

„Mergem pînă în Mongolia? Mergem!”
În toamna anului trecut, Vlad îl suna pe Răzvan şi îi propune să participe la un rally de 18.000 de kilometri. „Am acceptat imediat. Nici nu am stat pe gînduri. Am spus doar „Mergem!”. Abia apoi au apărut alte întrebări. Nu cred că a existat vreun moment în care să ne punem problema că ar trebui să renunţăm”, spune Răzvan.

O dată decizia luată, au început pregătirile. Drumuri la ambasade şi consulate, vize pentru ţări în care cei doi nu îşi vor imagina că vor ajunge prea curînd, dar şi căutarea unei maşini. „Aveam nevoie de un automobil simplu, de oraş, nu mai vechi de zece ani. Ne-am decis la un Peugeot 206 din 2008 (foto 6). Are 50.000 de kilometri la bord şi nicio modificare. Este doar colanţată şi echipată cu anvelope Michelin Energy Saver pentru a ne ajuta la consum. Vrem să îi punem şi scut metalic”, descrie Vlad maşina care va fi casă pentru el şi Răzvan în următoarele săptămîni.

Mamaia – The Unmissable Romanian beach party
Anul acesta Mamaia a ajuns un punct fix pe harta traseului Mongol Rally. Localitatea a fost bifată de organizatori ca „The Unmissable Romanian beach party”. În 2011, un echipaj mixt român care participa la cursă cu o ambulanţă au organizat o petrecere în Vama Veche pentru echipajele din Mongol Rally. Anul următor tradiţia a fost continuată de un echipaj de fete aflat în cursă. Organizatorii au ţinut cont de faptul că echipajele s-au simţit bine pe litoralul românesc şi au decis să facă un checkpoint oficial în România. Iniţial a fost luată în calcul tot Vama Veche, însă în ultimul moment s-a decis ca petrecerea să fie ţinută la Mamaia.

Vlad speră să facă acelaşi lucru şi din Sibiu. Anul acesta va organiza un party pentru echipaje în localitatea transilvăneană: „Am vorbit cu organizatorii şi le-am spus că vrem să organizăm o petrecere la Sibiu. Au fost de acord, dar ne-au spus să o numim Pit-Stop recomandat. Ne dorim ca echipajele internaţionale să aibă o experienţă cît mai frumoasă pe parcursul tranzitării României. Oricum, este o reuşită pentru ţara noastră faptul că pe traseu există patru checkpoint-uri (Londra, Praga, Mamaia şi Mongolia) şi un singur pit-stop recomandat – Sibiu”.

Aventura pe care nu ai voie să o ratezi
Pînă la plecare au mai rămas cîteva ore, iar cei doi piloţi sînt nerăbdători. „Mi-am pus deja post-it pe birou să îi anunţ pe colegi că voi fi plecat în concediu de odihnă pînă în septembrie”, anunţă Vlad.

Angajat la o bancă din Bucureşti, el spune şi ce aşteptări are de la această cursă: „Pentru mine acest raliu reprezintă un moment de reset în activitatea profesională. Sînt momente în care o astfel de deconectare te poate aduce cu forţe proaspete şi cu o nouă viziune asupra lucrurilor. În acelaşi timp, această experienţă este o oportunitate foarte bună de a descoperi lucruri noi, de a acumula informaţii.”

În schimb, Răzvan crede că Mongol Rally e genul de aventură în care dacă nu porneşti azi, e foarte probabil sa nu o mai faci niciodată. “Ca stomatolog mă împac foarte bine cu sporturile extreme, atît timp cît am grijă de mîinile mele. Jobul îmi ocupă foarte mult timp şi e genul de activitate care te solicită fizic şi pshihic. Am descoperit că sportul, fie el extrem sau nu, e indispensabil atît pentru recuperarea fizică, cît şi pentru cea psihică. E un mod foarte bun pentru a putea începe din nou, cu forţe proaspete, o zi de luni.”

În septembrie, Vlad şi Răzvan se vor întoarce la viaţa lor obişnuită. Răzvan va trata pacienţi, Vlad va lucra cu clienţii săi. Însă cei doi vor rămîne cu o aventură de neuitat. 18.000 de kilometri într-un Peugeot 206, 20 de ţări vizitate, noi culturi descoperite, dar şi mulţi prieteni noi.

Dacioţii au făcut senzaţie în 2012
Anul trecut, una dintre echipele participante în Mongol Rally a fost „Dacioţii”. Iulian Angheluţă, Nicolae Stancu şi Alexandru Molovata au călătorit din Bucureşti pînă la Ulan Bator într-o Dacie 1310 (foto 5). Cei trei piloţi au parcurs peste 15.000 de kilometri, iar călătoria lor a durat aproape trei luni. Echipajul din acest an, al lui Răzvan şi Vlad, va fi primul care va porni chiar de la linia din start din Londra.

„Sînt un corporatist cu o experienţă de peste nouă ani în instituţii financiare, dar şi o persoană căreia îi place foarte mult să socializeze” (Vlad Grigore)

„Mongol Rally este o cursă în care sînt convins că voi redescoperi foarte multe lucruri despre mine, despre limitele mele.” (Vlad Grigore)

”Participăm la acest raliu pentru a arăta că oricine poate face ceea ce îşi doreşte! Singurul lucru pe care trebui să-l ai pentru a obţine ceea ce îţi doresti este să vrei cu adevărat.” (Vlad Grigore)

„Întotdeauna mi-a plăcut să conduc pe distanţe lungi, în ţări noi şi în condiţii de drum nefamiliare şi, de cele mai multe ori, cu maşini nepotrivite.” (Răzvan Stuparu)

“În timpul lui Mongol Rally va trebui să învăţ să nu mai fiu competitiv. Răbdarea e un lucru nou pentru mine.” (Răzvan Stuparu)

“De ce cu Vlad? Pentru că are calităţi pe care eu nu le am, iar eu am calităţi pe care nu le are el. Consider că sîntem amîndoi indispensabili pentru raliul acesta.“ (Răzvan Stuparu)

Date tehnice Peugeot 206
– Din 2008
– are 50.000 de kilometri la bord
– anvelope Michelin Energy Saver
– 70 CP
– Tip motor: 1.4 HDI (68 Hp)
– Viteză maximă: 168 km/h
– Volumul rezervorului: 50 de litri

Publicat pe GSP – Iulie 2013

By | 2018-02-16T13:50:25+00:00 09.07.2013|Apariții media|

Leave A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.