AGERPRES – Octombrie 2014

Echipa română care a participat la provocarea Mototaxi Junket din Peru a trecut linia de sosire

Bucureşti, 21 oct /Agerpres/ – Echipa română care a participat la Mototaxi Junket din Peru – o cursă de aproximativ 3.500 de kilometri cu un hibrid între o motocicletă şi o bicicletă, în scop umanitar – a trecut linia de sosire, în Cusco.

Cei doi membri ai echipei au anunţat marţi, pe pagina de Facebook dedicată aventurii, că au încheiat drumul ce a durat 14 zile.

„Da, am ajuns la finalul Mototaxi Junket. A fost o aventură minunată (…) Am acceptat o nouă provocare: în câteva ore plecăm spre Machu Picchu – Peru într-o călătorie de 5 zile. Schimbăm mijlocul de transport şi apelăm la un om putere. I-am promis bestiei ca vom vedea pe pielea noastră cum e să urci la 4.650 metri pe propriile picioare”, scriu cei doi membri ai echipei, Vlad Grigore şi Răzvan Stuparu, pe Facebook.

Drumul prin Peru i-a dus pe aceştia la altitudini de peste 4.000 de metri, pe drumuri în lucru unde circulaţia era temporar oprită şi le-a avariat de câteva ori mototaxi-ul botezat „Bestia”. Stuparu şi Grigore au şi ajutat colegii de cursă ale căror vehicule s-au stricat pe drum. Unul dintre aceştia este americanul Peter Berg, care a povestit despre întâlnirea cu cei doi români pe pagina sa de Facebook.

Cei doi români au străbătut în scop umanitar peste 3.000 de kilometri cu un mototaxi, după un traseu propriu: plecarea oficială din Colan, pe traseul Piura – Cajamarca – Huaraz – Huanuco – Huancayo până la linia de finish de la Cusco, lângă Machu Pichu. Competiţia Mototaxi Junket a reunit aproximativ 20 de echipaje din întreaga lume, fiind organizată de echipa denumită The Adventurists.

Cei de la The Adventurists au devenit celebri ca organizatori originali de expediţii şi concursuri. Unul dintre evenimentele organizate de ei este The Mongol Rally – o competiţie de anduranţă organizată în scopuri caritabile, la care participă echipaje cu maşini cu capacitate mică a motorului, care trebuie să fie conduse din Londra, Marea Britanie, până în Ulan Bator, capitala Mongoliei.

De data aceasta, expediţia ce poartă semnătura celor de la The Adventurists a propus un mijloc de transport „hibrid” între bicicletă şi motocicletă, care nu poate atinge o viteză mai mare de 50 km/h. Mototaxi-ul poartă mai multe denumiri în lume, printre cele mai cunoscute fiind „ricşă” sau „tuctuc”.

Membrii echipelor participante la Mototaxi Junket susţin o cauză umanitară pe care o fac vizibilă pe parcursul aventurii lor şi pentru care strâng bani din donaţii. Organizaţia susţinută de cei doi români este Asociaţia Telefonul Copilului.

Scopul Asociaţiei Telefonul Copilului este acela de a proteja copiii împotriva oricărei încercări de încălcare a drepturilor lor, împotriva oricărei forme de abuz, prin linia de asistenţă telefonică gratuită, nelimitată şi confidenţială 116 111.

Răzvan Stuparu şi Vlad Grigore au creat în 2012 platforma „Today You Can Do Anything!”, care include site-ul todayyoucandoanything.ro şi pagina de Facebook dedicată proiectului. Prin intermediul acestor platforme, ei doresc să inspire şi alte persoane să se implice în comunitate şi să susţină cauzele caritabile în care cred.

Cei doi au participat în 2013 la cel mai mare raliu caritabil, The Mongol Rally, unde au condus peste 19.124 km, de la Londra la Ulan Bator, au trecut prin 21 de ţări, iar la final au donat maşina lor unei comunităţi locale. AGERPRES/(AS – autor: Oana Ghiţă, editor: Mihai Simionescu)

Publicat pe AGERPRES – Octombrie 2014

By | 2018-02-16T13:46:53+00:00 21.10.2014|Apariții media|

Leave A Comment