Băi, ce picură de sub motocicletă?

Fascinați de imensitatea pustie și albă, ne-am oprit doar după câțiva kilometri buni, cât să savurăm în mijlocul pustietății câte-un baton de ciocolată.

Abia dimineața, când ne-am uitat pe geamul căsuței de lemn în care înnoptasem, ne-am dat seama cât drum bătusem aiurea cu o seară înainte. Autostrada de gheață despre care îți spuneam se vedea în zare, la vreo 2 km depărtare de țărm. Ne-am felicitat că am ajuns cu bine și am început să legăm din nou gențile, gata de plecare. Uite ce presupune pornirea unui Ural.

Am ajuns din nou pe lac pe o gheață atât de cristalină și de netulburată în imensitatea ei sălbatică, încât ne-am trecut prin minte că nu puteam să găsim un partener mai potrivit pentru locul ăsta decât Virgin Radio. Traversam un peisaj virgin, în timp ce stickerele noastre de pe motocicletă și de pe căști îi arătau Baikalului ce mai înseamnă virgin pentru noi.

Fascinați de imensitatea pustie și albă, ne-am oprit doar după câțiva kilometri buni, cât să savurăm în mijlocul pustietății câte-un baton de ciocolată, iar Vlad să întrebe senin: “Băi, ce picură de sub motocicletă?” Ei, bine, ia uită-te și tu ce picura de sub motocicletă.

Măcar avusesem ocazia să ne mai exersăm o dată ocupația preferată: am dezlegat și am legat din nou bagajele și am pornit din nou la drum, până când am dat de ceilalți. Gheața formase crevase, iar locul era superb pentru imagini. Plăcile se ridicaseră impunător, iar din loc în loc puteai vedea apa dedesubt. Un loc numai bun să mai răcim sticlele de Stalinskaya de prin bagaje.

Intervalul de lumină pe care îl mai aveam la dispoziție pentru locul în care să campăm (din nou pe lac) mai era de doar câteva ore, așa că am plecat din nou la drum, urmați de celelalte echipaje. Mergeam în față când, dintr-o dată, unul dintre echipaje s-a oprit. Chris și Ian constatau deja că le-a murit bateria și că alternatorul nu încarcă. Nu-ți dorești să rămâi în mijlocul lacului cu o motocicletă care nu mai merge! Nu ne-am fi gândit că ajungem s-o facem și pe-asta, dar până la urmă soluția a fost…

Vârsta motocicletelor începea să-și spună cuvântul, iar noi mai aveam de parcurs vreo 20 de km în mai puțin de o oră până la lăsarea serii, când a cedat și motocicleta lui Doreen și Vitaly. Să mai fi avut o coardă ca cea luată de la Maia Outdoor, poate că încercam să tractăm două motociclete cu ‘nATAȘa. Dar chiar și-așa, viteza cu care înaintam scăzuse mult, așa că am decis să campăm chiar unde ne aflam, pe mijlocul celui mai adânc lac din lume, cu 1,6 km apă sub noi.

Am așezat motociclete în semicerc, asta nu pentru că avem simț artistic, ci pentru că vântul începuse să bată cu putere. Așa ne-au găsit mecanicii, un rus și un australian care au rezolvat problema și ne-au convins să strângem tot și să o luăm din loc. Sigur, nu uitasem că nu era deloc indicat să mergi noaptea pe lac, doar ce făcusem asta cu o noapte înainte.

Cu farul motocicletei puteai vedea cam la 10 m distanță. Așa am reușit să ajuns la locul de campare unde erau deja celelalte echipaje. Am marcat și această victorie lansând câteva lampioane Stalinskaya. Vodka a trecut din mână-n mână până când focul s-a stins și toată lumea s-a dus la culcare pe fondul crăpăturilor din gheață.

By | 2018-05-04T13:54:14+00:00 16.03.2018|Today In Siberia Ice Run|

Leave A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.