Ziua 32: Reintalnirea cu Nico, 850 km pana la vama cu Mongolia

Provizii pentru a traversa muntii Altai si pentru asteptarea din vama

In a treia zi din Rusia, echipa s-a reîntregit – a ajuns si Nico. A avut probleme cu prietenii rusi si cu minunata viza de tranzit de doar 3 zile dar zambetul ei si-a facut simtita prezenta astfel incat la prima ora o pescuiam din aeroport. Mai greu a fost sa facem ca bagajele sa incapa din nou. Nico si-a ocupat locul inghesuit rezervat doar pentru ea (nu ca altcineva ar fi putut incapea ).

Aveam de parcurs 850 de kilometri pana la vama cu Mongolia, dar planul era sa innoptam undeva in apropierea granitei. Stiam ca muntii Altai sunt spectaculosi si merita vazuti pe lumina.

Pe drum am descoperit si un Logan care la ei apare sub denumirea de Lada 🙂

Surpriza a venit atunci cand Pavel (noul nostru prieten din Barnaul) ne-a trimis pe sms coordonatele GPS ale complexului unde trebuia sa innoptam… A inceput o cautare disperata pentru o retea wireless ca sa facem o ruta pentru noile coordonate.

Deoarece ne asteptam la cateva zile bune petrecute in vama cu Mongolia, am cautat un supermarket pe care l-am golit de tot ce aveau mai bun. Adica pateuri si vodka. Ideeea asta cu multe zile petrecute in vama nu era ceva nou, desi in ultimele zile generase multe controverse pe internet. Inca din brosura organizatorilor am aflat ca intrarea in Mongolia poate dura pana la cateva zile datorita unei procedure dificile de import a masinii. Pe langa asta, vama din creierii muntilor ar fi trebuit sa aiba o conexiune foarte proasta cu capitala, fapt ce nu permite transmiterea suficient de rapida a informatiilor. Masini ce ajunsesera in vama cu cateva zile inaintea noastre, au fost sechestrate in noman’s land pana si 4 zile. 4 zile!

Intr-un final ne-am resemnat, si ne-am gandit ca daca vor fi 4 zile, macar sa fie pline de vodka, poate trece vremea mai usor.

Ne-am trezit in fata magazinului cu 5 plase pline ochi de bunatati si am inceput sa ne scarpinam in cap realizand ca desi avem tot ce ne trebuie, yurty nu mai poate primi bagaje suplimentare. A durat ceva pana am reusit sa le indesam prin orice coltisor ramas liber. Pateu cu pateu….sticla cu sticla…. Am reusit intr-un final.

Am pornit din nou la drum. Un drum superb, un peisaj spectaculos. Zvonurile erau adevarate….muntii Altai chiar meritau vazuti.

Am mai mers vreo 400 de km pe un drum serpuit, cu padure si pe stanga si pe dreapta. Aveam o banuiala ca atunci cand vom ajunge la locatia data de coordonate, nu vom gasi nimic, si chiar daca vom fi pe-aproape, nu vom putea vedea nimic. Banuiala s-a adeverit, noaptea tarziu am ajuns, dar in jurul nostru nimic. Nici un alt drum, niciun panou, nicio indicatie. Ne-am tot plimbat inainte si inapoi pe drumul principal, si tot nimic. Situatia asta ne era deja familiara. Si ce facem noi cand nu gasim ce cautam? Plecam spre granite.

Asta am facut, si dupa inca 200 de km am ajuns la vama cu Mongolia. Stiam ca va fi inchisa, asa ca ne-am asezat cuminti la coada si ne-am culcat. Maine urma sa ne astepte ultima batalie cu vamile, si nu doar ultima, ci si cea mai grea. Mongolia, now we can see you!

By | 2017-02-05T23:11:39+00:00 11.08.2013|TODAY în The Mongol Rally|

Leave A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.