Ziua 18: Turkmenistan, o experienta culinara neplacuta

///Ziua 18: Turkmenistan, o experienta culinara neplacuta

Ziua 18: Turkmenistan, o experienta culinara neplacuta

Cele mai rele drumuri de condus pana acum

Facem un mic convoi al nostru, cu singurii oameni cu care ne potrivim ca program si speram, ca si stil de condus: Naren si cei doi englezo-pakistanezi din celalalt raliu. Se pare ca sunt foarte multe filtre de politie pe drum si ca drumul nu este tocmai ok. Decidem sa nu mai pierdem timpul, ne urcam in masini si ii dam bice. Nu se face bine lumina in Turkmenistan ca ne si intalnim de ele – dragele camile ce se plimba dintr-o parte in alta a drumului doar pentru ca pot. Oprim, facem poze si le lasam sa-si vada de treaba. Oricum par a se descurca mai bine decat noi cu drumul groaznic.

Mergem cu grija si ne bucuram ca desi n-am reusit sa o inaltam pe Yurty, i-am pus totusi un scut de protectie metalic. Oricat am incerca sa nu avem nevoie de el, se dovedeste a fi foarte util. Asfaltul s-a topit din cauza caldurii, si tirurile l-au modelat astfel incat masinuta noastra sa nu aiba nici o sansa. Asa ca ne luptam, evitam cat de mult putem, strangem din dinti si speram sa nu ramanem suspendati.

Dupa cateva sute de km observam un mini-orasel pe partea drepata si tragem spre el pentru a manca ceva. Nimerim intr-o locatie cel putin dubioasa, dar asta este, trebuie sa mancam! Am comandat mancarea utilizand imaginile de pe peretii localului, am intrebat de toaleta si am fost dusi afara in fata unde pentru a ne spala pe maini, s-a dus un baiat sa cumpere un sapun de la magazinul de langa si ne-a turnat apa cu cana :)) toaleta? la primul copac pe stanga :)) Pe bune? Da da, la ala de acolo. Ok, si-asa parea ca duce lipsa de apa.

Am mancat mai cu noduri in gat dar ne-am descurcat pana la urma. A venit si nota de plata. Moneda locala „manat-ul” ehh, aici incepe distractia. Oamenii astia cred ca au trecut printr-un proces de denominare pentru ca nu poti sa te intelegi cu ei legat de cat ai de platit – ne-au aratat 100. Cursul de schimb este de aproximativ 2 manati la dolar. Am spus ca este imposibil si ca ii rugam sa ne spuna in dolari. Dupa ceva insistente am reusit sa platim $ 15.

Iesim afara din restaurant si observam o punga pe trotuarul din fata. Ne apropiem si realizam ce era: cum noi tocmai comandaseram pui, oamenii mai aveau, doar ca era congelat, asa ca l-au scos la dezghetat 🙂

Tot in oraselul asta uitat de lume ne-am hotarat sa rezolvam si problema rotilor din fata care se pare ca nu erau aliniate astfel incat ne-am distrus anvelopele de pe fata. Nu va imaginati un service mare. De fapt nu era nici un service. Era doar un pusti care sustinea ca el aliniaza rotile cu un ochi aprig. Nu l-am crezut nici o secunda, dar eram la punctul la care nu mai aveam de ales. S-a pus pe treaba, a ochit, a schimbat anvelopele de pe fata cu celelalte doua Michelin Energy Saver+ si gata.  Am plecat mai departe in graba, pentru ca,  din nou avem asteptari mari de la noi si de la distantele parcurse…..vrem sa ajungem tare departe pana diseara.

Urmatoarea oprire: Darvaze, localitatea unde rusii au aruncat in aer o punga de gaz metan ce arde neintrerupt de mai bine de 40 de ani – Gate to Hell sau Door to Hell, dupa preferinte.

Drumuri proaste ca in tara asta nu am mai vazut pana acum, dar sunt convins ca pana la sfarsitul aventurii noastre, le vom duce dorul. Restaurante lipsa, hoteluri lipsa, benzinariile nu au nimic altceva decat benzina! Practic, Naren a concluzionat foarte bine experienta din Turkemnistan nu-ti dau de mancare pentru ca nici nu ai toalete la care sa te duci dupa ce mananci :))

Seara am ajuns in final in Darvaze – Noroc cu Mihai Barbu pentru ca altfel cautam localitatea asta pana ne ieseau ochii din cap. Practic, localitatea nu mai exista pentru ca temutul presedinte a hotarat ca nu vrea o astfel de localitate in Turkmenistan asa ca a ras-o de pe fata desertului. Acum mai vezi o yurta amarata pe care o dibuiesti cu greu. A fost greu de acceptat pentru noi ca am mers atata drum pentru asta, dar din fericire am ajuns. Noi si prietenii nostri. Am tocmit un sofer sa ne duca pana la portile catre lumea cealalta, ne-am lasat masinutele la yurta si am plecat cu gandul de a inopta pe marginea craterului.

Craterul asta te lasa cu gura cascata! Liniste abosluta si un imens foc de tabara in mijloc. De fapt mai multe focuri care ies direct din pereti, dintre pietre si incearca sa prinda cat mai mult oxigen. In functie de directia in care bate vantul, te poti simti extraordinar admirand privelistea, sau te poti simti ca intr-un cuptor, fara sa stii in ce parte sa fugi. Dar, pentru ca localnicii pareau prea insistenti legat de ora de intoarcere dupa masini am hotarat ca nu e cea mai buna decizie sa inoptam in alta parte asa ca ne-am intors la yurta si am campat.

Am ales un loc pentru intinsul cortului si m-am apucat sa-i pun cuiele. Apare si Razvan care ii arata lui Naren cum se intinde cortul. Deodata un miros de hoit ma loveste subit … ma uit stanga, dreapta, ii spun lui Razvan ca nu am ales un loc tocmai bun si ma pregateam sa scot cortul sa ma mut in alta parte cand aflu ca de fapt in halul ala mirosea cortul lui…dar prietene, ai dormit doar doua zile in el! ce naiba ai facut? La o inspectie mai amanuntita aveam sa descoperim o broasca facuta afis in cort, broasca ce era acolo de aproape 15 zile ( de la Klenova). A lasat cortul si a dormit in masina pana la urma :)))

Inainte de culcare am mai avut un episod neinteles legat de cumparaturile in Turkmenistan si de denominarea prin care au trecut (probabil). Discutie legata de cumparatul unei beri si a unei sticle de Fanta. Intrebam cat ne costa ne spune 70. 70 de ce mai baiatule? Spune-ne in minati … ne arata 13 minati. ok … platim $ 6. dupa 10 minute, Naren se duce sa mai ia o sticla de bere care costa tot $ 6. Am ajuns sa ne enervam si sa nu ne mai luam nimic. Noapte buna!

By | 2017-02-05T22:39:35+00:00 28.07.2013|TODAY în The Mongol Rally|

Leave A Comment